Stă sub duș. Apa fierbinte îi arde pielea. Ochii o dor de la lacrimi, de la săpun, de la durere din suflet.
Își umple corpul cu spumă și își freacă pielea, vrea să șteargă săruturile și atingerile străine. Este pierdută printre gânduri și dileme. Ar vrea să urle, să țipe, să se ascundă de lume, chiar și de ea. Are sufletul gol și simte mică și singură.
Pe ea nimeni nu a învățat-o cum să trăiască într-o lume flămândă de iubire, dar egoistă.
Într-o lume care este gata oricând să distrugă pe oricine, fără a se gândi la consecințe. Nimeni nu a învățat-o cum să se apere de oameni toxici, pentru că ea a trăit printre ei.
Niciodată nu a conștientizat faptul că ea căuta ceea ce nega. Nega bărbații egoiști și plini de traume. Dar de fiecare dată spre ei se ducea. Le dădea mâna și credea că îi va face fericiți. Era o femeie care mereu s-a simțit abandonată.
Cu o lună în urmă a plecat de lângă cel pe care l-a iubit.
L-a iubit cum a putut ea. Credea că e salvatoarea lui. Credea că fiecare sacrificiu pe care îl făcea, îl va îndupleca și o va iubi, o va lua în brațe și îi va zice că ea e tot ce are el mai scump.
El nu avea nevoie de sacrificii, nici de suferința ei, nici de grija ei. El avea rănile lui. El nu-i cerea nimic. Nu voia să fie iubit. El era pierdut prin al său trecut. Ea s-a pierdut din ziua în care a decis să plece.
Nu știa cum e să iubească un alt bărbat.
Pe ea a învățat-o să iubească doar unul. Iar acum este distrusă în bucăți mici. Se simte murdară și vinovată. S-a lăsat în brațele altcuiva.
El o așteaptă cu o ceașcă de ceai. Ea se așează lângă el. Tăcerea ia stăpânire peste ei. El îi sărută tălpile. Ea plânge și înțelege că niciodată nu a cunoscut Dragostea.
Cu drag, Mary!
