Cine m-a făcut om mare?
M-a făcut om mare doamna învățătoare care m-a lovit cu arătătorul peste mâinile înghețate, pentru că am întârziat la ore.
M-au făcut om mare colegii care făceau glume urâte pe seama mea. M-a făcut om mare vecina care era alcoolică și nu-i păsa de copilul ei cu probleme de sănătate.
M-a făcut om mare zilele în care adormeam flămândă.
M-au făcut om mare lacrimile mamei, mâinile ei muncite, curajul și puterea de care a dat dovadă.
M-au făcut om mare nopțile în care citeam la lumânare și îi scriam lui Moșul să aibă grijă de mami și frățiorul meu.
M-a făcut om mare loviturile, amenințările, indiferența și răutatea pe care mi le oferea zi de zi tata.
M-au făcut om mare zilele cu soare, alergatul prin ploaie și oamenii buni.
Am crescut, dar am un suflet de copil. Am rămas aceeași fetiță micuță care mai crede în adevăr și frumos.
Toate momentele din viața mea, frumoase și mai puține frumoase m-au format ca om, iar eu am ales cine să fiu, cum să fiu și cu ce fel de oameni să mă înconjor. Am ales să fiu mai bună decât cei care m-au rănit.
Nu învinuiesc pe nimeni, fiindcă toți au un trecut, dar nu toți știu să-l uite, nu toți au capacitatea să se cunoască pe ei înșiși, nu toți pot fi mai buni. Și nu e doar vina lor.
Pe tine cine te-a făcut om mare?
Cu drag, Mary!
