S-a întâmplat la fiecare dintre noi, să plecăm de acolo unde ne credeam totul.
Când ne luăm valiza cu haine sau cu amintiri (uneori nici amintirile nu le vrem, am vrea să le uităm, să rămână în trecut) sperăm că vom fi întorși din drum, că ni se va cere iertare și acei oameni care au greșit față de noi, își vor recunoaște greșelile.
Cine e vinovatul?
Nu-i vinovat nici cel care ne-a hulit și nici cel care ne-a dat lovitura la final.
Suntem vinovați noi, fiindcă am permis să ne umilească, să facă glume urâte pe seama noastră și a familiei noastre.
Suntem vinovați deoarece, am așteptat prea mult și am crezut în cei care nu au educație și nici simț omenesc. Suntem vinovați, pentru că am înțeles greșit cuvântul „iertare”.
A ierta nu înseamnă a răbda, a te preface orb atunci când se fac nedreptăți și a da șanse de fiecare dată când se greșește.
Iertarea e o dovadă a maturității și înțelepciunii, nu a naivității. Iertăm, dar nu permitem să ne fie degradată demnitatea. Cu părere de rău, înțelegem acest lucru când ne-a fost scuipat sufletul, după câteva bătăi bune, după câteva divorțuri, după minciuni și falsități.
Cu drag, Mary!
