Am păcălit și astăzi viața.
Din nou am trecut pe roșu. Am fumat o țigară și ne-am lăsat visurile pentru altădată. Poate când vom avea mai mulți bani, mai multe cunoștințe, mai mult timp, mai mult… de toate.
Din nou am anulat vizita la medic, am evitat durerile de cap și insomniile. Mâine va fi mai bine. Mâine vom citi o carte, ne vom cere iertare, vom face câteva analize și ne vom îmbrățișa copiii. Tot mâine ne vom uita spre noi. Ne vom da timp, atenție și grijă.
Astăzi, din nou am dus de nas viața.
Am mers pe roșu. Am parcat unde este interzis. Ne-am mințit că la noi totul este bine. Pe noi nu ne doare. Nu avem conflicte interioare. În interiorul nostru nu este un copil rănit și dorind să fie iubit.
Când ne este greu, zâmbim, în loc să recunoaștem că avem nevoie de ajutor. Deoarece am fost învățați să fim puternici – să nu plângem, să nu cerem ajutorul și să ne descurcăm singuri.
Astăzi, nu am scris cererea de demisie, chiar dacă jobul la care suntem ne epuizează, nu oferă perspective și nu ne creează plăcere. Mai răbdăm, mai avem timp. Tot astăzi, am lăsat pentru mâine îmbrățișările pentru copii, vizita la părinți, „Te iubesc-ul” după care tânjesc cei dragi.
Mâine. Azi deja e târziu, suntem obosiți și plini de griji.
Încă o zi. Același semafor roșu. Aceeași ușă de la birou și aceleași fețe obosite, încruntate, cu măști bine așezate. Respirăm adânc, ne promitem că e ultima zi.
Începem rutina, bem o cafea, privim cerul și ne promitem – de mâine ne vom asculta gândurile, dorințele, nevoile. De mâine vom pleca dintr-o relație consumată. Vom căuta un alt job. Vom zice „Te iubesc” și nu ne vom pupa copiii doar când dorm.
Mâine. Astăzi avem multe de făcut. Probabil vom sta și peste program. Trebuie să fim angajați buni, să le reușim pe toate.
O nouă zi. Am trecut pe roșu.
Oare ne va reuși să păcălim din nou viața?
Cu drag, Mary!
