Tu, nu l-ai pierdut, pentru că niciodată nu ți-a aparținut

Tu, nu l-ai pierdut.

El nu a fost al tău niciodată. Nu fost al tău nici atunci când îl așteptai cu masa pregătită. Nu a fost al tău nici în serile reci de iarnă când te lăsai în ale lui brațe. Nu a fost al tău nici când îi sărutai fruntea fierbinte

Nu a fost al tău nici în seara când ți-a jurat iubire.

Nu a fost al tău nici atunci când îți zicea că degetul inelar îți va deveni mai greu, că te vrea în viitor, că vrea să-i fii mama copiilor lui, că-i ești ce are el mai drag.

Nu a fost al tău nici atunci când alergați ambii prin ploaie. Nu a fost al tău nici atunci când l-ai iertat, când ai făcut compromisuri și sacrificii.

Nu l-ai pierdut. Deoarece, niciodată nu ți-a aparținut.

El îți îndrăgea lumea ta și îi plăcea felul în care îl priveai. El te ținea de mână, dar niciodată nu ai avut un loc aparte în inima sa. Venea la tine oricând voia, fiindcă știa că-l aștepți.

Bătea la ușa ta când nu-i ajungea iubirea de acasă, când nu se simțea înțeles în lumea sa. Tu credeai că-i al tău, dar el era al tuturor. El avea multe promisiuni neîndeplinite. Pentru el multe au plâns și tot atât de multe l-au aștept îmbrăcate în dantelă albă.

Tu l-ai iubit.

El te-a privit ca pe o țigară pe care o fumează în câteva minute. Și, te-a fumat. Și, te-a gustat. Și, te-a lăsat să-l crezi, să-ți fie drag. Și, ți-a devenit blestem, durere, gust amar. Și, tu, ai fost mereu al lui. El, niciodată al tău.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.