Zici că o iubești, dar îi cunoști secretele și gândurile?
Spune-mi, îi înțelegi tăcerea și lacrimile pe care le lasă pe ai ei obraji noaptea târziu? Zici că o iubești, dar știi cum a fost când era o simplă copilă care iubea sincer și naiv? Știi, din ce cauză are cicatricea de pe frunte și de ce tresare atunci când afară fulgeră și tună?
Zici că o iubești, dar știi cum a fost înainte de a o întâlni?
Știi pe cine a iubit și de cine a fost trădată, dezamăgită și mințită? Îi cunoști familia, prietenii și cuvintele nespuse? Spune-mi, de câte ori ți-a povestit despre ea cea adevărată, cea autentică, cea care s-a sculptat în timp și a învățat să fie altfel?
Zici că o iubești, dar îi înțelegi profunzimea gândurilor?
Conștientizezi că într-o lume care știe doare să consume, ea mai are capacitea de a oferi necondiționat? Știi că în ciuda experiențelor dure, ea încă mai speră, mai iubește, nu te compară cu trecutul și nici nu te vrea altfel? Oare știi că în spatele cunoștințelor, a răbdării, a înțelepciunii de care dă dovadă, se ascund nopți nedormite, cărți citite, lecții de viață crâncene, pierderi și lacrimi ascunse în pernă?
Zici că o iubești, dar ai văzut-o altfel decât se prezentă lumii?
Ai văzut-o obosită, cu cearcăne și cu speranța la pământ? De câte ori și-a pus capul pe ai tăi umeri și ți-a zis despre toate și despre nimic? Când ai ascultat-o ultima dată, doar pe ea, fără că ale tale gânduri să zboare la alți oameni, la alte probleme? Când ai ținut-o de mână și i-ai simțit pulsurile inimii? Oare o cunoști cu adevărat? Oare chiar o iubești?
Cu drag, Mary!
