„Bună ziua” nu-i doar o formulă de politețe, dar unește suflete, amintește de mahalalele satului, de pâinea caldă a mamei

Suntem grăbiți. Dorim să le reușim pe toate.

Și, uităm să ne amintim de noi. Uităm să zâmbim. Uităm să mirosim o floare, să privim cerul, să mergem cu picioarele goale prin rouă. Uităm să ne privim în ochi, să ne ascultăm inimile și să lăsăm totul pentru câteva minute și să ne spunem un simplu „Bună!”.

Ne îndepărtăm de iubire. Ne îndepărtăm de simplitate.

Ne îndepărtăm de natură și de autenticitate. Credem că fericirea e undeva de parte. Acolo unde nu o putem atinge și alergăm după necunoscut, pe când profunzimea e printre noi și în noi.

Cine a crescut la sat știe despre acel „Bună dimineața”, „Bună ziua” sau „Bună seara” spus așa pur și simplu oamenilor pe care îi cunoști sau poate nu. Spus, pentru că așa e frumos, e politicos, e de lăudat.

Cu timpul uităm, ne urbanizăm, intrăm în gălăgia orașului, suntem captivi stresului, alergăm după bani, după o viață mai bună și uităm de simplitatea lui „Bună ziua”. Uităm să ne salutăm, chiar și pe vecinii de pe scara blocului.

Acest „Bună ziua” a construit prietenii, a întâlnit destine predestinate și a șters lacrimi.

Spune-i cuiva, unui simplu om de pe stradă, unui necunoscut, acest simplu „Bună ziua” , va tresări, se va opri și te va privi în timp ce tu te vei îndepărta sau te va întreba dacă îl cunoști, de unde ești și cum te numești.

„Bună ziua” nu-i doar o formulă de politețe, dar unește suflete, amintește de mahalalele satului, de pâinea caldă a mamei, de pădurea verde de acasă, de copilărie, de timpul când oamenii parcă tot munceau, tot voiau să aibă, dar aveau timp și de un „Bună ziua”.

Cu drag, Mary!