Sunt oameni care mereu zic că nu au timp. Nu au timp să apeleze. Nu au timp să vină în vizită. Nu au timp de un „Bună ziua”. Parcă îi crezi. Parcă vrei să-i înțelegi, dar apoi ajungi la concluzia că timpul îl conduce ce-l ce îl deține.
Din momentul în care își gestionează timpul, desigur că își faci niște priorități pe care și le îndeplinește. Dacă nu a trecut azi pe la tine, nici ieri, nici cu două săptămâni în urmă. Nu ți-a scris de o lună și nici nu te-a sunat, iar când suni tu stă cu accesași scuză pe limbă precum că nu are timp.
Asta ar însemna că tu nu ești prioritatea lui în viața sa. Aici mă refer la oricine, poate fi prietenă, iubit, vecină, frate sau soră. Nu este loc de supărare, pur și simplu ne gestionăm timpul acordat unor astfel de oameni spre ceea ce ne bucură cu adevărat.
Putem citi o carte bună, putem privi un film, putem pleca plimbare, putem sări cu parașuta sau învăța o limbă nouă. Totodată avem tot dreptul să refuzăm acești oameni „ocupați” când își amintesc că existăm, fie că ne invită la ziua lor de naștere, fie că au nevoie de o sumă de bani, fie că se simt singuri și ne luați în seamă.
Avem dreptul să-i refuzăm și atunci când ne invită la propria nuntă sau la vreun botez. Avem tot dreptul să spunem „Nu”, pentru că timpul nostru îl merită cei care s-au gândit la noi, au lăsat totul baltă și au fost lângă noi când eram bolnavi, supărați, cu depresie și fără curaj.
Cu drag, Mary!
Timpul este relativ.
Stiu ca suna straniu, dar timpul nu are liberul albitru.
Este doar o plastelina in mana noastra.