Vine un moment când și cei mai apropiați se îndepărtează unul de altul

Vine un moment când și cei mai apropiați se îndepărtează unul de altul.

Se ridică un zid între ei pe care îl ignoră. Se prefac orbi și încearcă să joace roluri. Ea îi întoarce spatele când el intră în cameră. El se preface că doarme când ea îl sărută pe lobul urechii.

Își beau cafeaua în tăcere, iar când ies pe ușă nu-și mai iau rămas bun.

Îmbrățișările nu mai sunt calde și nici întâlnirile nu mai sunt ca altădată. Poate s-au maturizat. Poate prioritățile s-au schimbat, iar drumurile lor au devenit cotituri. Sunt reproșuri, cuvinte dure și multă durere.

Și-ar pleca.

Poate ea, într-o zi când el nu e acasă. Și i-ar lăsa doar inelul pe noptieră. Poate el, când se iscă o nouă ceartă. I-ar trânti ușa, ar înjura și i-ar zice că o urăște. Însă, povestea iubirii care se preface în ruină, continuă. Continuă și ia forma unei torturi pe care doi oameni o întrețin. Oameni care cândva s-au iubit, iar acum au devenit atât de străini.

Niște străini care învață să trăiască împreună.

Doi străini care pun virgule, acolo unde este nevoie de punct. Străini, fiindcă el ar face orice ca să nu se mai întoarcă în casa pe care cândva o adora pentru simplu că îl aștepta ea. Străini, pentru că ea i-ar aduna hainele și i-ar spune atât de simplu „Adio”.

Povestea continuă: Doi oameni au devenit mai străini decât erau înainte ca să se cunoască, pentru că acum îi leagă un trecut.

Cu drag, Mary!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.