Te rog, tu fii cel care nu-mi va lăsa sechele pe suflet și nu-mi va fi trecător prin viață

Dacă îmi voi pierde inima în al tău Cosmos, te rog, să mă ierți.

Dacă îți voi cere explicații și cuvinte delicate duse la superlativ, să mă ierți. Dacă voi ezita să-ți spun „Te iubesc”, tu iartă-mă și te rog, dă-mi timp ca să scot pansamentele de pe rănile interioare necicatrizate. Lasă-mi fluturii în stare de putrefacție să reînvie din propria fermentare și să-i simt cum îmi umplu corpul cu ale lor aripi pline de praf și dor. Lasă-mă să fac pași mici, dar încrezuți. Lasă-mi timp să mai cred că poate fi altfel decât a fost.

Dacă în nopțile târzii te voi apela, te rog, să-mi răspunzi.

Îți voi vorbi despre „a cui e vina” și despre „cum te-am scris în telefon”. Îți voi zici despre iubiri apuse. Uneori cuvintele îmi vor fi uscate și se vor izbi de tâmplele tale obosite, se vor preface în gemete și lacrimi. Poate îmi vei afla fricile și temerile. Mă vei cunoaște….

Te rog, să nu închizi apelul. Te rog, să nu minți că nu ai conexiune la internet.

Te rog, să mă lași să-mi dezlănțui durere în suspine adânci și să fiu pentru câteva minute vulnerabilă. Și, poate voi repeta de nenumărate de ori că am uitat a iubi, am uitat cum este să fiu ținută în brațe, cum este să cred în „Eu nu sunt ca toți„ și într-un „Te iubesc”. Dar tu, te rog, ascultă-mă și nu-mi dă prea multe întrebări. Tu fii cel care nu-mi va lăsa sechele pe suflet și nu-mi va fi trecător prin viață. Tu fii „Aici” , „Azi” și „Pentru totdeauna”.

Te rog, tu să-mi fii Iubire.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.