Mama nu avea ore. Nu avea „Stop”. Nu știa de „Nu pot” și de „Nu azi, poate altădată”

mama-mea-nu-avea-ore

Călcâile mamei erau crăpate ca pământul însetat și distrus de arșiță.

Mergea apăsat și rapid. Alerga ca vântul care adună iarna zăpada grămezi. Nu avea timp. Nu știa de „Mai stai”. Adormea cu lacrimi uscate și cu o rugăciune pe buze.

Mama nu avea ore. Nu avea „Stop”. Nu știa de „Nu pot” și de „Nu azi, poate altădată”.

Capul mamei nu avea un umăr pe care să-și lase oboseala și Of-ul. Mâinile nu îi erau sărutate. Și nimeni nu-i spunea „Mulțumesc” sau un „Te iubesc” când cerul era scăldat de apusul soarelui.

Mama avea doar doi copii, o sapă, câmpuri de lucrat, o casă de întreținut și un bărbat agresiv.

Mama ascundea carne vânătă sub rochiile înflorate. Spatele îi era îngreunat de lemnele pe care le aducea din pădure, de sacii pe care îi ducea la moară, de greutățile acestei lumi crunte.

Mama mai avea multă iubire și o pereche de ciorapi cârpiți cu care își ascundea călcâile ce îi gemeau de durere, de muncă, de alergat.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.