Frica de abandon nu este iubire. Dependența față de un om nu este iubire. Atașamentul nu este iubire.
Iubirea nu poartă cu sine frici și temeri.
Iubirea nu constrânge omul de alături, nu-i taie aripile. Iubirea nu este toxică. Iubirea nu este geloasă și nu închide libertatea omului din dreapta.
Atașamentul ascunde traume și răni care provin din copilărie.
Frica de abandon își are rădăcinile încă de la prima gură de aer. Credem că viața se începe o dată cu apariția copilului pe pământ, de fapt, viața începe din momentul în care copilul se dezvoltă în pântecul mamei. Copilul simte energia mamei, lacrimile, frământările și dilemele pe care le are.
De asemenea, copilul încă din pântecul mamei simte neacceptarea lui în viața părinților.
Lipsa iubirii paterne, certurile, divorțurile, naște în subconștientul copilului frica de a rămâne singur, de a nu fi iubit, de a nu fi acceptat. Familiile nesănătoase, acolo unde sunt părinți care suferă de anumite vicii, la fel cresc viitori adulți cărora le va fi frică de abandon și vor face tot ce este posibil ca să fie iubiți și acceptați.
Astfel de adulți vor tinde să stea în relații toxice, crezând că dragostea este suferință, crezând că suferind vor fi iubiți.
De aceea, trebuie de conștientizat că iubirea nu este durere, că iubirea nu are nevoie de sacrificii, iubirea nu schimbă oameni. Oamenii își aleg calea, fie bună sau rea, iar noi îi alegem pe cei care rezonează cu noi, care au aceleași răni, traume, aceeași energie.
Atunci, când ne este frică să punem punctul unei relații toxice, trebuie să ne întrebăm care este motivul.
Care sunt rănile ce mai sângerează, unde greșim și ce traume mai ducem cu noi. Copilăria noastră este suma faptelor pe care le îndeplinim zi de zi. Nimeni nu a fost educat perfect, dar fiecare are șansa și posibilitatea de a fi cine dorește, de a se transforma, de a se privi în interior și a se asculta, fără ca să învinovățească pe cineva, fără ca să vină cu reproșuri.
Cu drag, Mary!
