Nu-ți spun despre trecut.
Nu-ți spun cât te costă dragostea consumată. Nu -ți spun cum e să fii în Iad și să fierbi în cazanele suferinții. Nu-ți spun cum e să fii dată de pământ. Nu-ți spun cum e să te hrănească cu minciuni și cu mulți de „Iartă-mă” care sunt mimați.
Nu-ți spun că am iertat, pentru că erau mulți de „Te rog!”
Nu-ți spun că mi s-au cerut șanse și le-am dat, fiindcă am crezut în lacrimi. Am crezut că mai sunt oameni sinceri și adevărați. Dar, m-am înșelat. M-am înșelat în oameni, în cuvinte și în ochi pe care îi credeam că-i cunosc.
Nu-ți spun cum am fost.
Nu-ți spun în cine m-am transformat. Nu-ți spun că pe mine e greu să mă cunoști la o cafea sau la o plimbare prin parc. Nu-ți spun că eu sunt sinceră în ale mele texte. Acolo îmi dezgolesc sufletul fără ca să-mi pun întrebări, fără ca să ezit.
Nu-ți spun că am iubit.
Nu-ți spun că am scris despre un El. Nu-ți spun că de mult am dorit să mor. Dar, nu am murit. M-a ținut vie iubirea mamei.
Nu-ți spun că mi-a trebuit timp, mult timp ca să-mi tratez sufletul. Nu-ți spun că după al meu zâmbet și optimism se ascund multe lacrimi.
Nu-ți spun că primul bărbat care m-a dezamăgit a fost tata.
Nu-ți spun că vreau să iubesc. Nu-ți spun că ale mele șoapte sunt urlete tăcute. Nu-ți spun că sunt dramă, amintiri, lacrimi și durere. Nu-ți spun că uneori sunt prea corectă. Nu-ți spun nimic.
Te las să crezi că nu știu nimic. Te las să crezi că sunt slabă. Te las să mă iubești, chiar dacă risc să fiu din nou la pământ.
Cu drag. Mary!
