Sunt fosta iubită care a iubit și a fost sinceră.
Sunt fosta iubita care a depus suflet în orice relație, fie ea de lungă durată sau de scurtă durată. Sunt cea care de fiecare dată a dorit să fie fericit cel de alături. Sunt cea care a crezut în omul din dreapta sa și a iubit.
Sunt fosta iubită care uneori a greșit, care s-a dăruit prea mult celui care nu a meritat-o și a sperat să se nască sentimente sincere din scrum și minciuni.
Cea care a dorit să îmbătrânească lângă cel pe care îl iubea. Cea care a dorit să lase amintiri frumoase și a respectat dorințele și visurile bărbatului cu care împărtășit aspirații, dorințe, nu numai patul și cearșafurile.
Sunt fosta iubită care a fost mințită și i s-a scuipat în suflet.
Sunt cea care a dat tot ce a avut mai bun, care a iertat. Sunt cea care a iubit orbește și a fost lăsată singură în mijlocul furtunii. Am fost crezută nebună, fiindcă nu doream să fiu ca ceilalți. Am fost insultată și batjocorită.
Sunt fosta iubită care a fost căutată și implorată să se întoarcă.
Sunt cea care am iubit sincer, am susținut, am ajutat și am luptat pentru fericire.
Pentru cei din trecut sunt doar o străină, iar pentru cei din prezent sunt o femeie complicată, sinceră, cu secrete și cu gânduri ascunse pe care vor să o cunoască și să-i pătrundă în suflet.
Cu drag, Mary!