E sfârșit de octombrie și ne pierdem prin ceața deasă.
Locurile unde erau pline de noi au devenit goale și pustii. Frunzele cad și plouă. Eu încă mai port pălărie și îmi dau buzele cu ruj roșu. Am învățat să merg pe tocuri și nu m-am dezvățat să nu mai plâng în al meu interior. Nu m-am dezvățat să-mi fie dor și să iubesc.
E sfârșit de octombrie și e frig în casa mea și afară. Mâinile mi-au înghețat. M-ai ții minte cum mi le încălzeai în ale tale palme?
Le luai cu multă grijă și suflai peste ele. Respirația amestecată cu al tău parfum care mă topea încet, care a devenit ca un drog pentru mine. Și, era octombrie, eu purtam pălărie. Tu plecai de acasă cu umbrela ta de culoare neagră. Mereu te grăbeai, iar eu te m-ai opream din când în când, ca să vezi ai mei ochi.
Iar într-o zi ne-am pierdut. Tu ai zis că nu-ți mai place cafeaua pe care ți-am pregătit-o. Eu am fumat la balcon nervoasă.
Tu ai trântit ușa după tine și nu te-ai mai întors. Eu nu te-am mai căutat în alți ochi și în alte brațe. Am plecat din casa în care încă erai prezent. Și, era sfârșit de octombrie și era frig.
Cu drag, Mary!
