Spune-mi, de ce ai ales să te cazezi în al meu suflet?
Spune-mi, de ce mi-ai lăsat amintiri puține, dar atât de frumoase?
Spune-mi, de ce m-ai ținut de mână într-o zi de luni și m-ai așteptat ore întregi ca să-mi spui „La mulți ani”?
Spune-mi, de ce mi-ai lăsat săruturi pe a mea piele? Săruturi pe care nu vreau să le șterg. Săruturi pe care le transform în metafore.
Spune-mi, de ce îmi ești atât de străin, dar totodată îmi devii atât de drag?
Spune-mi, de ce aștept al tău „Bună dimineața!”? Spune-mi, de ce în ochii tăi m-am scufundat ca într-un ocean? Spune-mi, de ce pe tine te cred, iar pe alții i-am ignorat? Spune-mi, de ce ești atât de departe, dar te simt atât de aproape? Spune-mi, ce să fac dacă într-o zi te voi iubi?
Spune-mi, ce să fac dacă te vei transforma în al meu drog?
Spune-mi, ce să fac dacă te vei juca de-a dragostea? Spune-mi, ce să fac dacă voi greși din nou? Spune-mi, ce să fac dacă a ta voce va fi melodia mea preferată? Spune-mi, ce să fac dacă inima mea va deveni marioneta ta?
Spune-mi, ce să fac dacă voi deveni bolnavă de tine?
Spune-mi, ce să fac dacă străzile din al meu oraș vor purta ale noastre amintiri?
Spune-mi, ce să fac dacă tot ce cred sunt niște iluzii?
Spune-mi, ce să fac dacă acum trăiesc un vis, iar mâine mă voi trezi și totul se va spulbera?
Spune-mi, trebuie să cred în tine și în „Totul va fi bine?” Spune-mi, să te aștept, să te iubesc, să te cred, să te visez, să te am?
Cu drag, Mary!
