Plecăm de acolo unde suntem cel mai mult iubiți. Provocăm durere omului care ne-a dăruit totul și ar fi gata de orice pentru noi

Ne vedem din nou. Întâmplător pe stradă.

Tu ai inel pe mâna dreaptă. Aștepți un copil. Tu, cel care ai zis că nu te vezi niciodată tată. Tu, cel care mi-ai zis că nu te vezi mire și soț.

E ciudat, e dureros și totodată înțeleg că noi, oamenii, aparținem mai multor inimi, că noi, suntem ca niște turiști. Încercăm să cunoaștem mai multe lumi. Mai multe suflete. Batem la ușa multor inimi. Unele ne deschid. Altele nu.

În unele suflete ne regăsim. E călduț și e bine.

Dar, nu ne ajunge ceva. Poate iubire. Poate un sărut pe frunte. Poate e prea multă tăcere sau prea multă libertate. Poate credem că nu merităm nimic din tot ce ni se oferă. Și, plecăm. Închidem ușa după noi. Suntem lași, nu lăsăm loc de explicații. Plecăm fără „Adio!” și fără „Iartă-mă!”.

Plecăm de acolo unde suntem cel mai mult iubiți.

Provocăm durere omului care ne-a dăruit totul și ar fi gata de orice pentru noi. Suntem conștienți de tot ce alegem să facem.

Știm că doare. Știm că devenim niște monștri din secunda în care scuipăm în omul care ne iubește.

Dar, înțelegem că am fost în viața celui care ne-a fost alături indiferent de circumstanțe, doar în vizită.

Am fost acolo ca o lecție sau ca un blestem. Am luat tot ce ne-a trebuit- experiență, iubire, amintiri. Apoi, am plecat să iubim pe altcineva.

Așa, a fost și la noi.

Tu, ai venit în viața mea ca să cunoști dragostea adevărată. Te-am învățat să iubești, să fii răbdător, să ajungi în nucleul iubirii. Ți-am arătat cum e să fii cu adevărat iubit.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.