Ora 22, nu mai țin minte ce anotimp era, primăvară sau toamnă.
Dar în memorie am copaci goi, frig, ploaie măruntă. Avem oaspeți, o rudă pe care nu o agream. Nu-i plăceam nici fetele. Mai ales pe cea mică. O blondă cu buzele subțiri, cu păr creț și mai mare ca mine cu patru ani.
Nu o aveam la inimă, fiindcă era mincinoasă, șireată și cu mâna mare.
Dacă o lăsam sin gură în casă, după ce pleca, puteam să văd că mi-au dispărut bani, haine, lucruri. Maică-sa nu-mi era dragă, fiindcă era plângăcioasă și iubitoare de pahare pline cu vin, rachiu, orice, numai tărie să fie.
Acea seară mi-a rămas ca un tatuaj pe creier.
Sticle de vin. Miros de țigară. Mă strigă tata, îmi zice să-i întind palma. Mi-o apucă cu mâinile sale puternice, o analizează atent, apoi, cu o voce sarcastică și plină de batjocură, spune tare, așa ca să audă toți că voi fi o ușuratică.
Le simt privirile amețite. Le văd dinții murdari care se rânjesc de după buzele vineții.
În urechi îmi răsună râsul blondei și printre sughițuri:„Auzi, mamă, va fi o ușuratică!”. Ochii îmi devin ca un izvor plin. Mă abțin din plâns și-mi mușc buza de jos. Simt brațele mamei care mă smulg din mâinile lui tata. Aud cum îi zice să termine cu prostiile și să înceteze să-și mai umilească copiii.
Cuvântul „ușuratică” m-a urmărit mult timp.
El a pătruns atât de adânc în mine, încât îmi era frică să plec de lângă un bărbat indiferent, crezând că astfel voi fi așa cum a zis tata. Îmi era frică să eșuez în dragoste, deoarece credeam că trebuie să am în viața asta doar un bărbat pentru totdeauna.
Cu drag, Mary!
