Îmi spune despre de iubire, despre fluturași în stomac și despre ziua în care s-au cunoscut.
„Uită-te la poze, avem multe împreună.” Ochii îi sclipesc, în ei citesc sinceritate și dorința de a iubi. „Și, tu îl aștepți zile, luni la rând. Îți este dor?” Îmi zimbește delicat, apoi mă țintește cu ochii ei mari. Nu știu de ce, nu știu cum m-am regăsit pe mine în ea.
Eu – cea de cândva. Cea naivă, credibilă. Cea care credea că EL va fi unicul, că mă va iubi doar pe mine, că noi doi ne vom materializa dorințele și visurile. „Atunci când există iubire faci orice pentru cel de alături, crezi în relația voastră și nu cedezi atât de ușor.”
Ea s-a privat de prieteni.
Are un inel de logodnă pe deget. A lăsat școala. A devenit mai mult decât o adolescentă care cochetează, visează, flirtează și vine târziu acasă. Acum se învață să gătească, să calce cămășile, să întrețină casa. A renunțat la multe de dragul lui. Asta e alegerea ei și nimeni nu are nici un drept să-i spună că greșește.
Vreau să-i spun să iubească, dar să nu uite de ea.
Atât de multe vreau să-i spun. Despre dezamăgire și trădare. Despre nopți și zile pierdute în zadar. Despre speranță și dragoste. Vreau să-i spun că am fost și eu ca ea – adolescentă și visătoare.
Aș dori să o trezesc din acest somn, să deschidă ochii, să privească lucrurile real și să nu se grăbească să ia alegeri pripite. Știu că nu mă va asculta, mă va crede dușmanul ei, mă va crede invidioasă. O vreau fericită. Și totuși tac.
O întreb ce-i place cel mai mult. Ea îmi zice că-i place să-l iubească. Îl iubește. Atât.
Cu drag, Mary!
