Tu ești cu mine peste tot.
Ești cu mine în timp ce beau cafeaua. Amară. Așa cum îți plăcea ție. Ești cu mine în timp ce fumez o țigară la unu noaptea. Ești cu mine în timp ce alerg prin ploaie. Ești cu mine când plâng, când râd, când greșesc, când iubesc, când mă pierd printre o mie de gânduri. Ești cu mine în alegeri, în experiențe, în regrete, în speranțe, în visuri.
Ai fost cu mine și atunci când te-am negat.
Ai fost în bărbații pe care i-am ales. Ai fost în cuvintele scrise. Ai fost în lacrimi și vise. Ai fost în frici și în acel „Nu azi, poate altădată”. Ai fost în dileme, în sute dece-uri. Ai fost în insomnii și în reproșuri. Ai fost în căutări și în regăsiri. Ai fost eșec, dezamăgire. De multe ori te-ai transformat în „trebuie” și „voi face tot posibilul să fiu iubită”. Uneori erai un dor nebun și începeam să te caut în amintiri, în fotografii, în poveștile altora. Dar, nu știu cum se făcea, că de fiecare dată vocile celor care te povesteau tremurau, din cauza rănilor care încă nu deveniseră cicatrici.
Ai trăit mereu în camerele interiorului meu.
Ai fost acolo, având forma unor urme adânci. Urme pe care tot încerc să le șterg, așa cum fac valurile mării cu toate dârele de pe nisip. Însă, nu sunt val de mare și nici tu malul nisipos.
Cu drag, Mary!
