Pot fi puternică azi și mâine mai slabă ca niciodată

Știi, pot să fac totul de una singură. Pot repara prize. Pot muta paturile și mesele din casă. Pot zugravi pereții și schimba robinetul.

Când nu înțeleg ceva, caut, apelez, citesc. Dar nu mă las. Mereu găsesc soluții. Mai știu să tac, să ascult, să aud, să iert. Însă mai pot fi dură. Pot trânti uși și știu multe înjurături. Mai pot găti, călca haine. Mai pot educa copii, mai sănătoși mental, mai încrezuți în sine. Mai pot asculta ore întregi fără a întrerupe interlocutorul. Pot fi empatică și tolerant. Pot să iert, să sper, să cred. Pot fi o bună prietenă. Nu judec și nu critic. Discut fapta și nu omul. Încerc să înțeleg care a fost factorul declanșator care a adus la o anumită consecință.

Știi, de la o vreme încoace, am înțeles că mă pricep la oameni.

Doar că am dat-o în bară de multe ori. Căutam să fiu fetița cea mică care face totul de una singură. Nu aveam nevoie nici de un ajutor. Eu eram femeie peste tot. Femeie la serviciu. Femeie acasă. Femeie în societate. Femeie în prietenii. Femeie care duce vreo patru sacoșe și al cincea e gata să o ia în dinți. Femeia care nu zice nimănui când o doare și în toate se descurcă.

Doar că azi, canapeaua cea grea nu am mișcat-o, chiar dacă praful de sub ea mă sugruma.

M-am așezat comod și am băut o cafea. Apoi, am luat cartea care mă aștepta de ceva vreme „Dragostea în vremea holerei” și am citit în liniște. Afară a început să plouă. Am deschis geamurile, iar prospețimea și mirosul ploii a cuprins casa. M-am întrebat cine am fost și cine am devenit. Am închis ochii și m-am cufundat în melodia ploii. Eram doar eu, ploaia, „Dragostea în vremea holerei” și praful de sub canapea. Aici și acum. Într-o comuniune plină de beatitudine.

Iar canapeaua a rămas nemișcată.

Știi de ce? Am învățat că într-o relație se face totul în doi. Și, da, eu pot fi puternică azi și mâine mai slabă ca niciodată.

Înțelegi?

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.