Nu știa că o simplă fată ca ea îi poate fura somnul. Nu știa că va simți iubirea până în adâncurile interiorului său

Nu am spus niciodată „Te iubesc”. I-a zis el în timp ce îngrămădea cu cizma pe jumătate umedă zăpada de pe trotuar.

Ea s-a prefăcut că nu-l aude și îl îndeamnă să privească cerul care cernea fulgi mășcați.

Apoi, a ridicat mâinile și a început să râdă haotic. Râsetele ei se izbeau de creier și se metamorfozau în amintiri și melodii pe care el avea să le poarte în al său subconștient ani la rând. Părea că este dintr-o altă lume, dintr-o lume fantastică pe care doar el a descoperit-o.

-Spune, dar ție, ție ți-ai spus „Te iubesc”? L-a întrebat fata din lumea fantastică. Fata care s-a aruncat în zăpadă și privea cerul înzăpezit.

Iar el nu știa că din acea zi ea îi va deveni  o parte din al lui Cosmos.

Nu știa că va adormi cu gândul la ea, iar primul lucru pe care îl va face dimineața devreme va fi să-i scrie „Bună dimineața”. Nu știa că-n iubire poate fi și altfel, nu doar plăceri carnale. Nu știa că va adora să-i încălzească mâinile în căușul palmelor sale. Nu știa că într-o secundă i se poate da viața peste cap. Nu știa că de azi înainte casa lui va fi împodobită de Crăciun. Nu știa că o simplă fată ca ea îi poate fura somnul. Nu știa că va simți iubirea până în adâncurile interiorului său.

Nu știa…. Însă, totuși și-a încălcat promisiunea, ei i-a zis „Te iubesc”. Și, totuși s-a lăsat iubit. Și, totuși o iubește. 

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.