Oamenii sunt cruzi și duri.
Pot frânge inimi și distruge suflete care încă nu cunosc cum arată trădarea. Exteriorul este înșelător, pentru că un chip frumos poate avea un interior ca o prăpastie neagră care este gata să te înghită oricând.
În oameni m-am înșelat și tot ei m-au lăsat fără vlagă. Nu a fost ușoară e reabilitarea, când am rămas fără nimic, când rămas niște amintiri și un mesaj de „Adio”. Nu e ușor să fii tu, când ți s-a luat și ultima speranță.
Sunt oameni care de mult nu mai simt.
Vin cu sechele din trecut. Alții preiau gânduri toxice, comportamente, care erau străine cândva, iar acum fac parte din a lor comportament, pentru că oamenii din a lor trecut au devenit o parte parazitară din viață.
Le este frică să iubească, fiindcă compară prezentul cu trecutul care a fost consumat. Cred că toți pot înșela, jigni, lovi, insulta, minți, manipula. Interiorul cu traume are nevoie de tratament, dacă te lași condus de răni, repeți aceleași greșeli.
Ce am făcut eu când am rămas dezamăgită?
Nu am renunțat la iubire. Am renunțat la cel care nu a știut să mă iubească. M-am întrebat dacă se poate de continuat acea relație, dacă ne face bine ambilor ceea ce trăim, dacă ne ieșim în întâmpinare pentru a rezolva problema, dacă ne mai vedem împreună.
M-am oprit am respirat adânc și m-am uitat în al meu suflet. Am căutat problema în mine. Am încercat să o rezolv. I-am iertat pe cei din trecut și m-am iertat și pe mine. Nu am generalizat fapte și nu am comparat oamenii. Mi-am dat șansa să greșesc din nou, să învăț și să iubesc.
Cu drag, Mary!
