M-am răzbunat pe tine – am început să mă iubesc pe mine însămi

Nu, tu nu ai nici o vină, pentru că m-ai cunoscut cu răni pe suflet.

Răni adânci nevindecate. Traume care mocneau. Tu nu ai nici o vină, pentru că nimeni nu m-a învățat să mă iubesc, să-mi iau ce-i mai bun mie, să-mi pun bucata cea mai gustoasă în farfurie.

Nu am dorit să fii al meu salvator, să-mi tratezi răni, să-mi vindeci cicatrici nevindecate.

Am dorit să fii lângă mine adevărat, fără roluri, fără emoții mimate, fără teatru. Pur și simplu să fii cald, reci, cu gânduri, cu greșeli, cu palme arse, cu fruntea încrețită.

Tu voiai să te cred perfect.

Dar eu te iubeam pentru cine nu erai, pentru ochiurile arse, pentru ceaiul răcit, pentru greșelile tale, pentru diminețile somnoroase. Te iubeam pentru ochii goi, pentru părul cărunt, pentru buzele crăpate. Știam când greșeai, când îmi ascundeai multe, când mă mințeai și niciodată nu te-am dorit perfect.

Însă, tu, ai dorit să fii iubit așa cum credeai că e corect, cum ai mai fost iubit.

Voiai să fii divinizat, să fii cel mai important om din viața mea. Și, ai fost, dar mai apoi, mi-ai lăsat inima goală. Ai plecat fără explicații, iar eu mi-am rămas doar mie. Mi-am devenit prieten și am înțeles că cel mai important om din această lume sunt Eu.

De aceea, m-am răzbunat pe tine – am început să mă iubesc pe mine însămi.

Nu ți-am mai deschis ușa când ai dorit să te reîntorci și nu ți-am mai ascultat scuzele. Nu ți-am mai răspuns la mesajele trimise noaptea târziu. Am devenit importantă pentru mine, iar tu te-ai transformat într-un străin care mi-a omorât iubirea și mi-a golit inima. 

Cu drag, Mary!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.