Tu, iartă-mă, fiindcă eu te-am iertat

Mi-a  rămas de la tine o poveste.

Mi-ai spus-o într-o seară de vară. Erau o mulțime de stele pe cer și lună plină. Mirosea a iarbă verde și se auzeau greierașii cântând. Mă întrebam de ce ai venit, de ce ne bântui liniștea și de ce o faci pe mami să plângă. Răspunsuri nu găseam, dar cu fiecare palmă și insultă făceai ca ura și furia să crească în inima mea de copil.

Atunci când sunt întrebată ce am de la tine, nu le zic că mi-ai lăsat cicatrici pe suflet, frustrări, regrete.

Le spun povestea pe care mi-ai spus-o în șoaptă în acea zi caldă. Povestea pe care o voi spune și viitorilor mei copii. Le voi povesti despre ziua în care m-ai învățat să iubesc animalele și plantele, despre zilele în care te jucai cu mine, despre nopțile în care îmi cântai.

Nu voi vorbi despre tine urât, chiar dacă nu ai fost exemplu și nu mi-ai oferit iubire. Tu, nu ai fost lângă mine în cele mai importante clipe din viața mea. Tu, mi-ai provocat multă durere.

Nu, nu, nu pot uita… Te-am iertat.

Iartă-mă, nu pot să mă laud cu tine. Iartă-mă, dar nu vreau să te văd. Mi-e frică de tine, de gândurile și cuvintele tale. Mi-e frică de mine atunci când sunt în preajma ta. Nu vreau să mă atingi. Nu vreau să te ascult și nici să-ți văd ochii.

Tu, iartă-mă, fiindcă eu te-am iertat.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.