Sunt puternică și m-am ridicat atunci când m-ai doborât.
Am mers pe al meu drum cu mai multă încredere și am continuat să iert.
Sunt puternică și mi-am șters lacrimile în serile reci de iarnă.
Nu am învinovățit pe nimeni și nici nu m-am răzbunat. Nu am căutat iubirea care să-mi umple golul. Nici nu am cerșit jumătăți de omenie, de bunătate, de dragoste.
Sunt puternică și am lăsat fiecare om din viața mea, prieten sau iubit, să-și urmeze drumul său.
Drum fără gropi, asfaltat sau plin de flori. Știi, drumul meu e un drum de mahala, plin de praf, cu câte o fântână, cu câte un cireș la poartă, cu case care au mușcate la geam, cu câte o bancă la poarta din scânduri – poartă veche, poartă care ascunde amintiri și dor.
Drumul meu mai are gropi, spini, urme de oameni, de copii. Pe drumul meu miroase a flori de salcâm, a pâine coaptă, pe drumul meu se plânge și se joacă. Nu e ușor să mergi pe el. Tu știi, pentru că te-ai împiedicat și ai plecat.
Iar eu sunt puternică și voi înflori în liniște.
Voi înflori ca o romaniță de pe câmp. Voi înflori în bătaia vântului și sub mângâierea soarelui. Voi străluci sub libertatea cerului. Voi înflori în tăcere. Voi iubi din nou. Voi mângâia o altă frunte și îi voi spune altcuiva „Te iubesc”.
Cu drag, Mary!
