Nu te pot iubi o oră sau două. Te pot iubi dureros.
Te pot iubi cu apeluri la unu noapte. Te pot iubi cu multe întrebări și cu o mie și una de „De ce-uri?” Iubirea mea nu se egalează cu așteptarea. Vreau totul sau nimic. Deoarece, îmi este frică de durere. Nu mai vreau să mă simt neputincioasă, trădată și mințită. Îmi creez mecanisme de apărare, doar ca să nu mai trăiesc din nou ceea am mai simțit în trecut.
Cred mai puțin în oameni. Știu că promisiunile nu au valoare.
Iar „Iartă-mă” nu tratează rănile deschise. Nici răzbunarea nu este o rezolvare. Încerc să ofer atât cât pot, cu mai multă maturitate și conștientizare. Puternică sunt doar de fațadă. În interior am o fetiță mică care faci mii de pași înapoi și nu vrea nimic, decât iubire și niște îmbrățișări calde.
Da, știu, iubirea este de multe ori confundată cu poftele carnale.
Și, ne aventurăm ca nebunii în valurile hormonilor care conduc plăcerea, neștiind, că nici o minută nu am iubit. Mințim pe alții. Ne mințim și pe noi înșine. Așa suntem, noi, oamenii, creaturi bosumflate și prea oarbe de a vedea fericirea în lucruri mărunte. Alergăm după cei care nu ne vor și fugim de cei care ar da orice, doar ca să ne știe fericiți.
Ar fi banal sau poate prea copilăresc să-ți spun că eu sunt altfel.
Iubesc altfel. Simt altfel. Trăiesc altfel. Nu ar fi corect nici să mă impun. Ar fi toxic să te sufoc cu a mea frică de a te pierde, de a rămâne singură. Ar fi inuman să apelez la manipulări, rugăminți și lacrimi.
Tu, doar mă știi. Nu pot cerși iubire. Însă, nici nu pot iubi liniștit.
Iubirea mea e tumultuoasă, dramatică. Iubirea mea nu e pe minute. Iubirea mea e pentru totdeauna. Iubirea mea e altfel.
Cu drag, Mary!
