Cu „Te-am iertat” durere nu trece. Rănile încă rămân deschise.
Și, de fiecare dată când încercăm să o luăm de la început, simțim că e prea greu de a crede oameni și cuvinte. „Te-am uitat” e doar pentru a ne minți că nu mai purtăm părți din omul pe care l-am iubit.
Infidelitatea nu trece cu: „Lasă că voi găsi unul mai bun”.
Fiindcă, și cel bun poate face multe rele. Înlocuirea omului, pentru a ne demonstra că nu ne pasă de tot ce am trăit și simțit cu cel pe care l-am văzut în viitor, nu e despre tratarea rănilor, mai mult e despre mecanismul de apărare, pe care îl punem în funcțiune, pentru a fugi de durere.
Unii dintre noi, după o despărțire dureroasă, muncesc mult.
Alții, se implică într-o altă relație. Astfel, încercăm să ne inducem ideea că nu mai simțim nimic. Suntem puternici, ce dracu! Doar că, pe interior sângerează rănile și ne adâncim în prăpastia obscură.
Nu e ușor să ne prefacem că nimic nu a fost.
Fiindcă, omul a lăsat părți de a lui în noi și viceversa. Nu e ușor să zicem din nou „Te iubesc”. Nu e ușor să vedem cum cel pe care l-am iubit și-a refăcut viața-copil, soție, fotografii cu zâmbete largi. Chiar, dacă încercăm să zicem că nu ne pasă. Știm că ne pasă. Doar că tratamentul interiorului are nevoie de timp, de înțelepciunea de a ne înțelege pe noi înșine, de răbdare, de conștientizare și de multă iubire.
Într-o zi ne vom trata și nu ne vom mai căuta fostele iubiri ca să vedem pe cine iubesc și cât de împliniți sunt.
Într-o zi vom fi bine cu noi înșine și cu golurile pe care le-a lăsat oamenii pe care i-am iubit.
Cu drag, Mary!
