Aș vrea să-ți scriu un simplu „Ce mai faci?”.
Aș vrea să-ți spun că la mine azi a fost soare, că am băut o cafea amară, că am început de citit o nouă carte și vasele din chiuvetă nu le-am spălat. Aș vrea să-ți spun că nu-mi place ceaiul cu zahăr și ador ciocolata neagră.
Aș vrea să-ți spun că vreau să iubesc ca la șaptesprezece ani, fără frici și temeri.
Naiv, dar frumos, dulce, adevărat. Aș vrea să-ți spun că sunt multe seri în care mă plimb singură pe străzi goale, sperând că te voi întâlni întâmplător. Aș vrea să-ți spun că la mine e frig și am nevoie de o îmbrățișare.
Aș vrea să-ți spun că sunt ca un ghețar colțuros și rece.
Și, îmi este frică că iarna, gerul și viscolul din al meu suflet mă vor cotropi, mă vor fura, voi de veni a lor prizonieră. Mi-e frică că nici o primăvară nu mă va trezi la viață. Mi-e frică că nici o rază solară nu mă va topi. Mi-e frică că voi uita cum e să spun „Noapte bună, somn ușor și nu uita că Te iubesc.”
Aș vrea să-ți spun că am nevoie de un gram de iubire.
Aș vrea să-ți spun de minuni și dorințe. Dar, e târziu. E iarnă, dar afară plouă. Și, este ora două și tare aș vrea să-ți scriu „Bună ce mai faci? Știi, la mine plouă?”
Cu drag, Mary!
