Din neiubire lovim, jignim, respingem. Din iubire iertăm și cuprindem

Cred cu tot sufletul că nu există oameni răi.

Există oameni care poartă răni adânci pe care nici ei nu le cunosc, însă îi frige, îi chinuie. Și, doare.

Suferința nu e doar despre lacrimi.

Nu e mereu vizibilă. Dimpotrivă e camelionică.  Un om poate juca rolul fericirii  în public, iar în interiorul său simte că se prăbușește. În exterior suferința poate fi ascunsă după un zâmbet larg, după un job bine plătit, după o casă mare și lucruri materiale scumpe, după fotografii bine editate.

Putem avea tot ce alții visează: carieră, familie, copii, vacanțe, stabilitate.

Însă, în interiorul nostru să ne simțim goi, să înțelegem că ne lipsește ceva. Să simțim o neliniște și o tristețe tăcută, invizibilă, care ne roade lent, profund, până la ultima moleculă. Da, suferința nu întotdeauna are chipul clasic – lacrimi, evadare în propria cameră, lipsa dorinței de a comunica. Uneori suferința ia forma furiei.

Alteori, suferința se maschează prin răceală și retragere. Poate fi prezintă și prin fapte dure, pe care le judecăm, fără ca să unoaștem  adevărul de după cortină.

Și, nu asta nu e o scuză.

Însă ne ajută să privim situția altfel – cum compasiune, empatie și înțelegere. Până la urmă, fiecare om e o poveste, iar fiecare poveste deține tainele sale.

Unii au devenit maturi prea devreme.

Alții, mereu au tânjit după un gram de iubire.

Unii prea des au fost criticați, decât încurajați.

Alții mai mult au dat decât au primit.

Unii nu au știut niciodată ce semnifică „Acasă” și un „Te iubesc” chiar și atunci când nu erau corecți.

Mai sunt pevești bine ascunse în camerele sufeltului.

Acolo unde nu s-a dăruit iubire, e nevoie de muncă profundă. De timp. De răbdare. De învățare.
De a învăța să oferim și să primim iubire, ca pe un limbaj nou. Ca pe o reconstrucție a ceea ce n-a existat niciodată.

Pentru că lipsa iubirii nu trece neobservată. Ea se transformă. În suferință. În furie. În distanțare.

În oameni care își poartă pașii ca niște lupi rătăciți prin pădurea numită Lume.

Iubirea, în schimb, creează oameni calzi.

Prezenți. Încrezători. Oameni care știu să dăruiască și să primească.
Care știu să asculte. Să fie acolo. Să ierte. Să cuprindă.

Știu un lucru:
Din neiubire lovim. Jignim. Respingem.
Din iubire, iertăm. Și cuprindem.

Cu drag, Mary!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *