În viață sunt oameni care niciodată nu uită de noi

Despărțirile nu le putem evita.

Mai devreme sau mai târziu trecem peste această încercare – ne despărțim de oameni pe care i-am iubit enorm. Paradoxal, dar cei la care ținem cel mai mult, ei sunt primii care ne frâng inima. Ne simțim dezamăgiți și distruși pe interior, pentru că am avut așteptări, pentru că am împărțit visuri, secrete și dorințe, pentru că îi credeam ai noștri.

Unele despărțiri au fost insuportabile, cu lacrimi, cu reproșuri, cu pumni în pereți, cu durere.

Altele s-au rupt de la sine, în fiecare zi câte puțin, luni și-au luat puloverele de iarnă, marți și-au luat sandalele și pantalonii, miercuri și-au pus zece cărți în geantă, iar într-o vineri și-au lăsat țigara nefumată, cafeaua băută pe jumătate și au plecat. Iar noi nu am cerut explicații, pentru că am știut finalul.

Despărțirile se deosebesc, fiindcă fiecare om pleacă diferit.

Alții cu explicații. Unii mimează durerea, dar cu primul pas peste pragul ușii se îndreaptă spre o casă care le-a devenit apropiată. Alții vin cu reproșuri. Unii tac și se îndepărtează.

Însă, fiecare dintre ei poartă în a lor minte amintirile.

Își amintesc de noi când le este greu, când nu are cine să-i susțină, când vor o vorbă bună, o îmbrățișare. Întâmplător are putea să ne vadă pe stradă, să ne salute bâlbâindu-se și vedem în a lor ochi regrete multe.

Nu vor zice că se simt singuri, că vor să fie iubiți, că le este dor de ei când erau cu noi, că vor un sărut pe frunte și două brațe care să-i țină la piept. Își vor lua rămas bun, dar niciodată nu ne vor uita, pentru că ei știu că niciodată nu vor găsi liniștea și iubirea pe care au avut-o lângă noi.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.