Tu, țineai alte palme în ale tale mâini și-i promiteai o viață fără griji.
Însă, o rugai să mai aștepte un pic, până găsești tu semnele de punctuație pe care să le pui la ultimul capitol a poveștii noastre.
Căutai semnele de punctuație în ochii mei sau în serile când îmi aranjai părul după urechi.
Indecis și plin de regrete. Te-ai pierdut în propriile dorințe. Ai pus un semn de întrebare, dar te-au speriat întrebările și ai decis să pui niște puncte de suspensie.
Băteai la ușa Ei și o implorai să te mai aștepte. Iar la a mea ușă cereai șanse.
Te-au înspăimântat și punctele de suspensie care cereau o continuitate, niște răspunsuri. Și, ai plecat să inventezi puncte de punctuație potrivite pentru tine, pentru inima ta indecisă, pentru scenariul tău de viață.
În timp ce tu căutai semnele de punctuație pe care să le pui la a noastră relație, eu am pus punct.
Te-ai întors și te-ai mirat când în casa și inima mea nu mai era loc pentru tine. La masă lipsea un scaun. Fotografiile cu tine nu mai erau pe pereți.
Ai văzut punctul pus în timp ce tu erai plecat și te-ai mirat.
Credeai că nu știam că tu trăiești pasiunea, că tu dăruiești totul pe jumătate, că tu doar te îndrăgostești, dar nu iubești.
Tu credeai că eu nu știu că tu ești un distrugător de suflete.
Cu drag, Mary!
