Despărțirile mereu sunt dureroase.
Îi doare chiar și pe cei care spun că fiecare are drumul său și respectă alegerile celui de alături. Doar că, nimeni nu poate intra în mintea cuiva să vadă ce gândește. Nimeni nu are puteri supranaturale de a cunoaște ce simte omul dincolo de aparențe și cuvinte care sună frumos.
Ne-a durut și pe noi.
Trădarea ta nu m-a întristat, nici nu te-am învinovățit. M-a durut incapacitatea ta de a pleca frumos. Imaturitatea și lașitatea de care ai dat dovadă m-a îngrozit și m-am întrebat de mii de ori de ce am ales să fiu cu tine și de ce am crezut în tine.
Pe tine te-a durut fericirea și calmitatea ta.
Te-am lăsat în alte brațe și nu ți-am reproșat nimic. Nu te-am căutat și nici nu am dorit să te reîntorc. Iar tu pe zi ce trecea deveneai indecis. Erai pierdut între mine și ea. Postai declarații de dragoste pentru ea și veneai la ușa mea pentru o șansă. Și, nu că m-ai fi iubit. Pur și simplu nu puteai să accepți că pot fi altfel, nu ca celelalte. Pot fi fericită și fără tine.
Mi-ai spus că nu voi mai găsi un bărbat ca tine. Însă, nu ai știut că eu nu voi mai căuta unul ca tine.
Îți mulțumesc pentru lecția pe care mi-ai oferit-o. Îți mulțumesc, pentru că ai plecat și m-ai lăsat ca în viitor să aleg corect și matur. Știi, voi fi în continuare așa cum am fost cu tine. Voi iubi. Voi crede în cel de alături. Voi oferi ce am mai bun. Însă, nu voi mai pune virgulă acolo unde trebuia de pus punct.
Cu drag, Mary!
