Ai dorit să te întorci, dar mi-am amintit cum ai plecat

Ai dorit să te întorci într-o zi tomnatică.

Ai bătut la ușa mea și m-ai implorat să te primesc. Mi-ai pus în palmă un trandafir și m-ai rugat să te iert. Să-ți iert dilemele, alegerile și greșelile. Ai crezut că un simplu „Iartă-mă” îmi poate trata rănile de pe suflet și poate aduce din nou încrederea pe care o aveam în tine.

Credeai că ceaiul la fel va fi dulce, ca altădată, iar în ochii mei vei mai găsi iubire.

Credeai că în noua casă vom construi alte amintiri, iar ținutul de mână va fi mai strâns, mai cald, mai plin de siguranță. Credeai că buzele mele îți va purta prenumele, iar mâinile mele se vor plimba prin al tău păr.

Dar, nu a fost să fie. Eu aveam inima goală.

Golită de tine. Ruptă de tine. Aruncată printre deznădejde, tot de tine. Nu-ți puteam accepta ochii care îmi arătau momentul în care ai plecat – mișelește, fără bărbăție și fără nici un regret.

Nu te-am primit din nou în inima mea, pentru că mi-o restauram, pentru că te-am lăsat să fii fericit cu ea –  cea cu care te iubeai în lipsa mea.

Cu drag, Mary!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.