Toamna târzie are cătina care stă cumințică și așteaptă să fie culeasă, măceșul zgribulit pe sub frunze ruginii, gutui cu picături de ploaie. Are flori. Flori care stau dârze așteptând bruma. Toamna are ploi și ceai călduț.
Te mai are pe tine cu umbrela aceia neagră, treci grăbit strada.
Gânduri. Serviciu. Iubiri. Trecut. Prezent. O șosea umedă, câteva frunze pierdute printre papucii trecătorilor.
Tu, cel care ai întâlnit atâtea toamne cu altele, cu cineva, cu o „ea”.
Alergi undeva, te grăbești, vrei să cumperi flori. Ah, dar ei îi plac romanițele. Toamna romanițe nu sunt. Poate un ceai din ele o va încălzi. Poate nu vrea flori. Poate vrea ploi, gutui și pe tine. Poate… Oare cum ar fi toamna cu romanițe?
Cu drag, Mary!
