Mugurii sânilor săi au înflorit. Din ei curge viața.
Mâinile s-au transformat în leagăn. Palmele sunt perne. Umerii îi sunt popas de lăsat lacrimi, de lăsat un „Of” și un „Mă doare”.
Ochii s-au metamorfozat în povești. Pe frunte au apărut câteva riduri de griji. Pășește în vârful degetelor. Din grijă. Din Iubire.
De azi poate fi mai bună decât toate celelalte. De azi poate construi o lume mai bună. Pe linia vieții plămădește un nou viitor. Sunt întrebări. Multe întrebări. Sunt frici. Și o bântuie gândul: „Nu sunt destul de bună”. Înțelege că nu e așa de ușor ca în teorie. Viața e mai complicată decât credea și pe tâmpla ei se izbesc cuvintele mamei: „Vei ajunge ca mine și vei înțelege.”
Ar vrea să înțeleagă, dar sunt două lumi paralele cu altfel de drumuri și indicatoare.
Are păcatele ei și își cară copilul interior pe retina ochiului stâng care mereu este înlăcrimat. Joacă un rol. Iar de azi scenariul s-a schimbat. Altfel de roluri. Ar da multe întrebări, însă știe că ar primi în schimb tăcere. Duce o luptă interioară cu toate fricile, temerile și cu cel care i-a fost factorul declanșator al suferinței sale.
E ușor în teorii.
În teorii se iubește adevărat, se iartă, se așteaptă și mai există „unul pentru altul”. În practică e dificil, e al naibii de greu să fii TU, să îl ierți pe cel care a greșit poate fără ca să vrea, poate ca fără să știe. E complicat să ții dorul în inimă. E greu să recunoști propriile gafe, să te opui obiceiurile duse din generație în generație. Poate de aceea, ea a ales singurătatea și își culege petalele sânilor ei.
Azi a văzut că au revenit pescărușii. Soarele i-a lăsat o rază pe sfârcul roz, de culoarea florii de măr. Azi a încheiat contract cu trecutul. Azi a început să scrie povești. A fost odată ca niciodată dacă nu ar fi fost nu s-ar povesti…
Unul dintre pescăruși a planat în singurătate. Apoi, a aterizat pe ai ei sâni înfloriți – dătători de viață.
Cu drag, Mary!
