Bunica mi-a zis să fiu devreme acasă și ascultătoare.
Tata mi-a dat pantalonii lui unsuroși și chiloții ca să-i spăl. Mama mi-a pus cartea în mână și m-a rugat să-i citesc.
Bunica mi-a spus să nu fiu cu gura mare. Mama niciodată nu mi-a zis să tac. Tata îmi ura vorbele. Mama mi le asculta. Bunica mereu îmi zicea: „Ești ca maică-ta, nu-ți mai tace gura.”
Când am trântit farfuriile în pământ, fiindcă lui tata nu i-a plăcut cum le-am spălat, bunica și-a pus mâna la gură, a clătinat din cap și mi-a dat de înțeles că așa e viața.
Mama a strâns bucățile de farfurii împrăștiate prin toată casa, după aceea m-a luat în brațe și m-a pupat. Bunica mă voia cuminte. Lui tata îi era indiferent. Mama voia să fiu Eu și să fiu deșteaptă.
Mi-am desfăcut aripile. Am zburat să cunosc lumea.
Fluturi. Primul. Cu 9 ani mai mare. Patru ani de iluzii. Un sfârșit cu trântitul ușii. Ploua. Apel de la bunica. „Am înțeles că s-a sfârșit, așa e mai bine. Tu, ce faci acolo cu facultatea? Dragul bunicii, nu lăsa învățatul. Fii deșteaptă”
Pe tata îl durea adevărul.
Mama voia să fiu cine nu a putut să fie ea. Bunica știa că eu nu pot fi ascultătoare și nici cuminte. Bunica mă voia cuminte. Mama mă dorea deșteaptă.
Cu drag, Mary!
