Când inspirația dispare, scrisul rămâne un colac de salvare
De ceva timp nu am mai scris. Lipsea acel grăunte de inspirație, acel moment în care cuvintele vin de la sine, iar mie îmi rămâne doar să le aranjez în fraze bine închegate. Stăteam ore în șir în fața unei foi albe, sperând că voi găsi acel start al călătoriei creative.
Citeam articolele mele vechi și realizam că nu mai rezonez cu gândurile pline de durere și regrete de atunci.
Timpul descoperirii de sine
Am ales să îmi dau timp, timp în care m-am redescoperit. Am terminat Facultatea de Psihologie și am început un master în Sănătate Mintală Publică. Sunt în formare ca psihoterapeută integrativă orientativ corporală și am trecut printr-un an de psihoterapie individuală. Ecoul durerii mele a fost acceptat, înțeles și iubit, iar eu am început să mă reconstruiesc pas cu pas.
Durerea maturității și reziliența
Schimbarea interioară nu e ușoară și nu are sfârșit. Am învățat să-mi pun priorități, să-mi asum alegerile, să accept riscurile. Am trăit cu gândul care mă bântuia: „Ai trăit viața tuturor, numai nu pe a ta.” Nopți nedormite, palme transpirate, gânduri haotice… dar azi sunt mai puternică.
Scrisul, pastila mea salvatoare
Astăzi am revenit la scris, nu pentru că inspirația a venit, ci pentru că scrisul a fost și rămâne colacul meu de salvare. Trăiesc o durere nouă, diferită, mai matură. Sunt pe poziția de adult și, deși uneori doare, evoluez.
Voi scrie despre iubirea neîmplinită, despre tăcerea care apasă, despre „noi” care devine „eu” și „tu”. Voi scrie despre mine, altfel.
Scrisul mă vindecă, mă liniștește, mă ajută să trec peste furtunile sufletești.
Separare..
Cu drag, Mary
