Am plâns noaptea târziu atunci când ai ales să pleci.
Am lăsat lacrimile pe perna care îți purta mirosul. Am plâns în casa care îți păstra chipul în fiecare cameră. Am plâns pentru toate zilele în care am crezut în tine, în ochii tăi, în ale tale cuvinte.
Am plâns, pentru că eu voiam un viitor în care să fii prezent și tu.
Tu îți construiai viitorul tău. Viitor în care eu eram în plus. Am plâns, pentru că ți-am dat șanse, pentru că ți-am înțeles dilemele, pentru că ți-am acceptat incertitudinea și zilele în care erai tăcere.
Am plâns, pentru că am așteptat să fie mai frumoasă despărțirea și mai sinceră dragostea.
Am plâns, pentru că îmi spuneai „Te iubesc” în timp ce îți împărțeai inima cu altcineva. Am plâns, pentru că te-am iubit și ți-am oferit tot ce am avut mai bun. Am plâns, pentru că m-ai învinovățit pentru alegerile tale greșite.
Am plâns, pentru că am crezut că a ta dragoste a fost sinceră.
Cu drag, Mary!
