Noi cândva ne-am cunoscut. Am împărțit un pat, am mâncat la aceeași masă și am băut din aceeași ceașcă de cafea. Ne trezeam ambii la șapte dimineața. Eu te sărutam pe frunte . Iar, tu ca întotdeauna erai grăbit.
Eu zâmbitoare. Tu morocănos. Eu mică. Tu mare. Eu naivă. Tu cu multe răni pe suflet. Eu credeam în iubire. Tu, nici nu mai știai în ce crezi. Eu te veneram. Tu multe îmi reproșai. Eu îți iubeam sufletul, dar și pe tine. Tu mă voiai altfel.
Eu nu ceream nimic de la tine. Doar câte o îmbrățișare și un „Te iubesc”. Pentru tine era prea mult. Mi le-ai fi dat, dacă eram să fiu așa cum ți-ai fi dorit. Dar nu eram. Și, printre rutină, printre zâmbete mimate, printre dor și așteptări, printre speranța că mâine poate vom fi ambii altfel, au trecut zile, luni și ani.
Iar într-o zi am înțeles că noi nu am fost iubită și iubit. Nu am fost „Noi”. Am fost pur și simplu un „El” și Ea”. Nu am fost îndrăgostiți și nici unul pentru altul. Am fost doar doi cunoscuți care au împărțit același pat, au mâncat la aceeași masă și uneori vorbeau doar din priviri.
Am fost doi cunoscuți care se mai întâlnesc uneori întâmplător pe stradă. Tu același. Doar părul îți este mai alb și ridurile mai adâncite. Eu sunt altfel. Port ruj roșu pe buze. Păr blond și rochie mulată. Te privesc direct, fără nici o sfială. Tu îți ascunzi privirea. Ne prefacem că nu ne-am cunoscut, dar ambii știm că eu cea de azi sunt cea pe care ți-ai dorit-o întotdeauna.
Cu drag, Mary!
