Este miezul nopții.
E răcoare. E abia luna septembrie, dar toamna prinde la puteri și își arată câte puțin talentul. O frunză îngălbenită și câțiva stropi de ploaie. Nu-mi este somn, mă frământă gânduri care nu ți le-am spus niciodată.
Azi ți le voi scrie, poate că într-o zi le vei citi.
Nu vreau să te supăr sau să te jignesc, dar știi că sunt directă și nu-mi place să port măști. Te-am admirat câtva timp, apoi mi-ai trezit o stare de greață și vomă. Pesimismul și comportamentul tău mă sufocau.
Te-am respectat și te respect, doar că nu-ți voi permite să-i vorbești de rău pe oamenii dragi. Nu trebuie să mă îmbrățișezi, nici să nu plângi, deja te cunosc, ești falsă. O femeie egoistă ca tine îi va fi mereu greu să accepte faptul că cineva are mai mult decât ea.
Vreau să-ți mulțumesc pentru zilele în care m-ai îmbrățișat și m-ai alintat, iar pe la spate ai aruncat cu vorbe dure în mine și-n familia mea.
Îți mulțumesc că ai fost drăguță. Vreau să știi că datorită ție am evoluat și am înțeles că familia ta nu mă merită și nu invers.
Iar ca la încheiere permite-mi să-ți spun că sunt fericită. Călătoresc, iubesc și fac cele mai trăsnite nebunii, am adăugat kilograme și bărbații mă admiră.
Am aflat că fericirea e acolo unde nu sunt oameni ieftini și nemulțumitori.
Cu drag, Mary!
