Ai plecat lăsând în urma ta un trandafir ofilit și multe neadevăruri

Ai plecat într-o vineri.

Nu ai dat explicații. Prea puțină iubire. Au urmat zile când golul tău din suflet se transforma într-o prăpastie. Îți era frică de obscuritatea care îți cuprindea sufletul.

Ai început să mă cauți în cuvinte, în oameni, în stele, în șanse.

Mi-ai cerut mâna ca să fim din nou – unul lângă altul. Te-am sărutat pe frunte și te-am chemat în casa unde tu nu ai fost niciodată. Casa care nu-ți purta parfumul și amintirile. Casa care nu-mi amintea de tine.

Mi-ai mulțumit, pentru că ți-am înțeles gândurile și cuvintele transformate în subînțelesuri.

Apoi, am simțit cum te scufunzi în golul tău interior, în ale tale minciuni, în al tău scenariu mediocru. Nu, nu eram a ta scăpare. Nu eram colacul salvator.

Ai plecat din nou. Lăsând în urma ta un trandafir pe cale să se ofilească și un „Adio” spus cu subînțeles.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.