Tu, nu ştii mamă, cât de pierdută am fost în propriile trăiri şi emoţii, atunci când am ales să fiu cu el

Tu, nu ştii mamă, cât de pierdută am fost în propriile trăiri şi emoţii, atunci când am ales să fiu cu el.

Lumea zicea că e mai mare ca mine. Iar eu nu ascultam pe nimeni. Mergeam pe un drum pe care nu-l cunoşteam şi mă lăsam condusă de copila mică din interior care stătea pitită la un ungher obscur al sufletului. Acea copilă mică şi fricoasă, voia doar iubire. Iubirea paternă pe care o căuta în bărbaţi.

El nu avea nimic deosebit. Însă, deţinea schema vieţii după care eu mă ghidam.

Îmi erau cunoscute indiferenţa, frica de a fi abandonată, critica, umilirea, iar el mi le oferea uşor. Încercam zi de zi să mă fac iubită. Găteam, călcam, spălam, ultimii banii îi dădeam lui. Renunţam la mine, pentru el. Îmi plăcea să joc rolul de victimă, pe alocuri de salvatoare. Vinovăţia îmi era cea mai bună prietenă.

Eram cu acel bărbat nu din iubire, ci din frică şi din dorinţa de a-i demonstra că merit respectul şi iubirea.

Copilul meu interior mă ghida şi mă lăsa zi de zi să-mi contruiesc o iluzie. Nu eram în realitatea dură şi nefericită în care mă aflam. Da, îmi cream mecanisme de apărare şi găseam o mie de scuze. Credeam că nu sunt destul de bună pentru a avea un gram de iubire. Credeam că nu sunt destulă pentru a trăi acea fericire pe care o visam de mică.

Încercam să plec de la el, aşa cum plecai tu de la tata. Zi de zi, dar niciodată de definitiv.

Am detestat mereu acea incertitudine pe care o aveai. Uram momentul în care după încă o umilire şi violenţă, te întorceai în braţele celui care te batjocurea. Ceea ce mi-am promis că nu voi repeta, aceea şi făceam. Îmi strângram hainele şi aşteptam să-mi spună să nu plec din viaţa lui.

Şi rămâneam mamă, aşa cum făceai tu. De fiecare dată rămâneai cu tata.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.