Tu nu vei fi al meu niciodată.
Nu vom împărți viitorul la doi și nici nu ne vom șopti declarații de dragoste. Nu ne vom spune dorințele și visurile. Nu-mi vei zice „Te iubesc” și nici „Tu mă faci fericit”. Nu-ți voi fi iubire și nici dorul care să-ți ardă în piept.
Pe linia vieții mele tu vei fi o conexiune inexplicabilă.
Vei fi elementul meu chimic. Vei fi o amprentă pe al meu suflet, un ținut de mână sub cerul care lasă fulgii să se topească pe ale noastre buze. Îmi vei fi „Bună dimineața” și „Noapte bună”. Nu știu cât. Nu știu cum. Și, nici nu știu când nu-mi vei mai deschide ușa.
Poate noi ne învățăm reciproc să trăim momentul.
Poate eu acum îți sunt pansament. Poate acum ne învățăm unul pe altul să trăim și pentru noi. Poate îmi ești o lecție, iar eu îți sunt nebunia de pe ale tale circumvoluțiuni. Poate îmi vei fi o poveste pe care o voi scrie într-o carte.
Nu știu ce va fi mâine.
Nu știu cine ești cu adevărat. Însă, voi întâlni lângă tine răsăriturile. Mă voi lăsa în ale tale brațe și îți voi inhala mirosul pielii. Te voi lăsa să-mi acaparezi mintea. Te voi lăsa să apari în ale mele vise. Te voi lăsa să-mi fii insomnia de la ora unu noaptea. Te voi lăsa să fii arta de pe corpul meu, chiar dacă niciodată nu vom fi împreună – unul pentru altul.
Cu drag, Mary!
