Durere este greu de suportat.
E ca o piatră grea și enormă pe care trebuie să o ducem cu noi peste tot. O purtăm pe parcursul vieții și în același timp încercăm să mimăm starea de bine. Încercăm să jucăm rolul „Omului fericit”. Ducem dureri vechi, din copilărie. Dureri pe care le-am negat, fiindcă ni s-a spus atât de des să fim Puternici. Iar cei puternici nu plâng, nu sunt triști și nu trișează. Ne-am ascuns de adevărații Noi. Am ascuns durerea după cafele amare, după multe țigări, un pahar de vin, zâmbete mimate.
Doar ca să arătam celorlalți, părinților, lumii, prietenilor, că pe noi nu ne doare.
Noi nu suntem despre emoții. Noi nu avem ochii roșii de la plâns. Noi mereu putem, chiar și atunci când avem dorința să ne prefacem într-un strop de ploaie „Pic, pic” și să dispărem în pământul secat. Nouă nu ne este frică. Noi nu avem regrete. Pe cei slabi îi doare. Puterea nu e despre durere.
Ne mințim frumos. Jucând roluri care nu ne aparțin. Trăim viața pe care nu ne dorim.
Devenim furioși pe oameni, pe viață, pe noi. Strigăm, lovim, reproșăm, criticăm. Și, habar nu avem de ce procedăm într-un fel sau altul. Suntem atât de departe de propria autenticitate. Suntem atât de străini cu noi înșine.
Și, ne trezim într-o bună zi, că furia ne scrâșnește printre dinți vrea să evadeze ca o lavă dintr-un vulcan, să înghită tot ce întâlnește în cale.
Zicem că suntem bine. Însă, nu mai dormim de câteva săptămâni. Nu mai găsim sens în ceea ce facem. Zilele nu mai au valoare. Ne-am oprit într-un anumit punct și ne-am blocat. Ce e viața? Și cum se numește acel gol din interior? Cum se numește greutatea pe care o simțim pe inimă?
DURERE
Durerea nespusă. Durea ascunsă. Durerea negată. Mai devreme sau mai târziu ia forma furiei. Din durere lovim. Din durere strigăm. Din durere rănim pe alți oameni.
Cu drag, Mary!
