Mi-am ascuns prima iubire în acea poieniță din pădure unde mă retragem de fiecare dată când mă simțeam singură sau eram bolnavă.
Mi-am ascuns prima iubire în stropii de ploaie care alinau pământul rece într-o noapte târzie de toamnă. Mi-am ascuns prima iubire în cuvinte, zâmbete și lacrimi. Mi-am ascuns prima iubire în răbdare, speranțe, șanse și în toleranță.
Mi-am ascuns prima iubire într-un curcubeu după o ploaie de vară.
Mi-am ascuns prima iubire printre petalele romanițelor. Mi-am ascuns prima iubire într-un pat cu cearșafuri de culoare albă. Mi-am ascuns prima iubire în nopțile așteptării.
Apoi, această iubire închipuită, mimată și întreținută cu minciuni s-a transformat într-o dezamăgire dureroasă.
A durut prezența ta, iar lipsa ta m-a făcută fericită. Vinovați nu există. Suntem complici la suferința și anii pierduți în zadar.
Prima iubire stă ascunsă printre mesaje și cărți.
Prima iubire stă ascunsă printre stele și plimbări sub clar de lună. Prima iubire nu mereu se sfârșește cu: „Până moartea ne va despărți.”
Prima iubire e o lecție, de foarte multe ori dură și nemiloasă.
Unii învățăm din ea, alții nu. Dar toți o ascundem printre gânduri nespuse, poze uitate și locuri care poartă amprentele săruturilor pasionale.
Iar, uneori când suntem doar noi și liniștea care ne veghează sufletul, ne întrebăm dacă în trecut am iubit sau doar a fost o simplă îndrăgostire confundată cu iubirea adevărată.
Cu drag, Mary!
