M-ai hrănit cu iluzii și mi-ai zis câte un „te iubesc” așa pentru gest

Am crezut că ești bărbatul meu.

Am crezut că este reciprocitate. Am crezut în tine, în cuvintele tale, în ochii tăi. Am crezut în ziua în care te-am cunoscut. Mai ții minte ce emoții ai simțit? Eu aveam senzația că te-am mai iubit și într-o altă viață.

Te-am crezut sufletul meu pereche.

Te-am lăsat în al meu suflet. Suflet renovat după multe iubiri pierdute, după oameni cruzi, după trădări, cuvinte dure. Te-ai cuibărit în cel mai frumos colț al sufletului – lângă inimă. Și, ai zis că de azi încolo vei face parte din al meu cosmos, din a mea lume, din a mea constelație.

Ai spus că de azi încolo vei pregăti tu cafeaua, că-mi vei cumpăra flori și cărți.

M-ai luat de mână și mi-ai povestit despre un viitor în doi și un răsărit împărțit tot la doi. Mi-ai spus despre o casă și doi copii, despre un orizont și „până moartea ne va despărți”.

Te-am crezut din nou. Am greșit.

Mi-ai dat o cafea amară, iar în loc de zahăr multe iluzii. Mi-ai zis și câte un „Te iubesc”, așa că să treacă din timp, ca să nu-ți dau prea multe întrebări, ca să fie. Apoi, totul s-a sfârșit la o ușă închisă și la un „Adio” lăsat pe masa mea de lucru.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.