Ție nu-ți place ploaia și nici cerul cu nori cenușii, dar eu ador zilele ploioase și privesc cerul indiferent de norii pe care îi are pictați în infinitul Universului.
Tu nu zici „Te iubesc” și nici vinul sec nu-l bei. Eu transform durerea în cuvinte, iar tu ești învățat cu femei care cerșesc iubirea pe la ușa ta. Tu nu știi cum arată durea în rime și fraze, o cunoști prin pumni în pereți și-n ochii uzi și murdari din cauza rimelului.
Poate că în teorie dragostea e o poveste cu Happy End, dar în practică e complicată.
Știi, eu am iubit adevărat, am înțeles cele mai grele gânduri și am mângâiat frunți fierbinți. Apoi, totul s-a sfârșit cu trădări și minciuni dulci, otrăvite, bine ambalate. S-au trântit uși și s-au mimat sentimente. Uneori îmi trebuie timp ca să-mi amintesc cum se iubește.
E greu să cred în oameni și-n iubire când am fost trădată și mințită de cei pe care îi credeam totul.
De aceea, te rog, învață-mă să mă îndrăgostesc de tine în fiecare zi. Fii omul pe care să-l iubesc până la cer, iar înainte de somn pe al tău umăr să găsesc liniștea. Nu promite nimic, nici nu încerca să mă cucerești, pentru că sunt om, iar oamenii nu sunt lucruri materiale pe care să le deții ca mai apoi să le arunci. Fii tu – sincer și adevărat.
Cu drag, Mary!
