Nu știu cum voi, dar eu cred în dragoste. În dragoste de asta care să dureze în timp. Dragostea pe care nu o doboară nici eșecurile, nici lipsa banilor, nici greutățile.
Dragostea care are răbdare, ascultă, te lasă să plângi și crede în tine. O, da, nu visez, când mă implic într-o relație abordez lucrurile matur, dar cred și sper că va fi una dintre celea care va dura în timp, care va avea poze cu rochie albă de mireasă, cu pici mici, cu ținutul de mână în ierni grele, cu amintiri de demult.
Cred în dragoste, pentru că văd bătrâni pe stradă care se mai țin de mână. Cred în dragoste, pentru că am văzut la alții cum arătă. Da, dragostea adevărată la 17 ani nu este, iar dacă există sunt excepții. Trebuie timp ca să găsești un om pentru inima ta, pentru sufletul tău. Trebuie de trăit dezamăgiri, trădări, zile în care plângi cu muci și sughițuri. Trebuie să ai un bărbat în care să crezi, să te dăruiești trupește, să-i oferi tot ce ai mai bun, ca mai apoi să înțelegi că tot ce ai trăit a fost poate pasiune, poate naivitate, poate atașare, numai nu Iubire.
Vine timpul când apare „cel căutat” fără ca să-l aștepți sau să-l mai cauți și nici atunci nu știi dacă va fi pentru totdeauna. Pur și simplu iubești, pentru că altfel nu poți.
Cu drag, Mary!
Dragostea nu este perfecta, pentru ca nimic nu este perfect pe lumea asta, dar alaturi de omul potrivit, alaturi de un om dispus sa daruiasca mai mult decat sa primeasca, poti da un sens multor lucruri.
Susțin părerea