Azi ești apusul altcuiva. Ești liniște și iubire, dar nu a mea

Azi nu ești al meu. Nu știu cine e în dreapta ta.

Nu știu pe cine ai lăsat să se joace în al tău păr și cui îi pregătești cafeaua. Nu știu cui îi spui „Bună dimineața”. Nu știu pe cine chemi la micul dejun. Și, nici nu știu pe cine îmbrățișezi sub plapumă în diminețile reci de Octombrie. Nu știu pe cine săruți apăsat pe buze. Nu știu dacă îți înțelege tăcerea și dacă desenează cu degetul arătător inimi în a ta palmă.

Azi nu ești al meu. Nu-mi sunt buzele, nici fruntea, nici căușul palmei.

Nu-mi sunt degetele de artist, nici ochii tăi Galaxii. Nu-mi ești răsărit, nici cafeaua amară. Nu-mi ești parfumul halucinant. Nu-mi ești fior, liniște și umărul puternic. Nu-mi ești curaj și nici „O să fie bine”. Azi nu-mi ești „Noapte bună” și nici „Mai stai un pic”. Azi nu-mi ești destăinuire la miez de noapte.

Azi poate altcineva se joacă în al tău păr.

Azi poate altcuiva îi pregătești micul dejun. Poate tot azi pe altcineva ții în brațe. Și, poate tot azi altcineva te ascultă și îți descoperă necunoscutul. Nu știu, poate azi cineva îmi înlocuiește săruturile pe care ți le-am lăsat pe al tău trup de bărbat puternic. Poate azi ai curajul în fața altcuiva să-ți lași interiorul dezgolit, să-ți spui secretele, să fii Tu cu adevărat. Azi…

Azi ești apusul altcuiva. Ești liniște și iubire, dar nu a mea. 

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *